Traisem candva felul acela de dimineti pe care vrei sa le imparti. Sa le oferi, impreuna cu o cafea cu lapte, fara miere si cu tot sufletul pe farfurie. Traisem felul acela de dimineti in care ma strangeam de durere pe locul care inca-ti purta mirosul, incercand parca sa ma fac una cu cearsaful acela, singurul martor al existentei trupului tau. Dimineti in care buzele tale imi serveau drept cafea si nimic altceva nu as mai fi putut cere. Dimineti in care nu eram eu, niciodata eu. Mereu un suflet slab, pe-o farfurie alba. Mereu o completare a ta, niciodata intreaga. Traisem diminetile bine stiute de orice femeie care candva, in viata ei, a iubit macar o data. Spun « macar » pentru ca femeile, creaturile acestea dificile, slabe, suple si meschine stiu sa iubeasca al naibii de mult si de bine. Spuneam ca nu beau cafea, buzele tale ma aduceau spre realitate mai bine ca orice alt drog. Atata amaraciune nu am gustat nicicand. Nici nu m-ai fi lasat sa indulcesc gustul iubirii tale, gustul diminetii tale. Mereu ale tale. Toate dimintele pe care le traiam erau de fapt ale tale…
Astazi imi beau cafeaua cu lapte. Singura printre cele patru scaune, niciun suflet si nicio iubire la masa. Astazi traiesc dimineata pentru mine. O dimineata in care imi regasesc si lipesc sufletul. Il refac, prefac si perfectionez. N-as fi gandit vreodata ca o cafea cu lapte stie sa umple toate golurile pe care alte suflete le lasa de izbeliste. N-as fi stiut sa exist independent de buzele sau mainile tale, de iubirile tale trecatoare, false, scurte si plictisitoare. Am ajuns aici atat de obosita, in urma iubirii tale. Extenuata ca in urma unei mari batalii. Se presupune ca iubirea, iubirea pura, e usoara. Iubirea ta insa mi-a ingreunat oasele si sufletul.
Am facut curatenie de cand ai plecat. Am aruncat toate bucatile de iubire si toate amintirile sifonate. Am adunat toate tristetile. Am strans si curatat fiecare coltisor, parte din mine.
Astazi nu sunt decat eu si cafeaua mea cu lapte. Amara placere si dulce fericire.
le blog d'une fille. 