Arta si dorinta.

05:28. Somnul ma evita. E din cauza zilei mele lenese sau a nebuniei mele, nu stiu. Somnul ma evita si tot ce pot sa fac, tot la ce pot sa ma gandesc este sa-mi imaginez nucleul nebuniei mele.

Inainte nu traiam. Sufletul care-mi pastra corpul nu era al meu. Eu m-am nascut in momentul in care am cunoscut arta. Ea facu aerul sa mi se roteasca in plamani, sangele in vene, sensul in intreaga mea viata. Eu imi traiam existenta fara sa ma cunosc, fara sa-mi gasesc capacitatea de a vedea acea existenta. Culorile copilariei mele s-au schimbat de atunci. Eu sunt alta, cineva care n-am mai fost pana acum.

Astazi, ma privesc ca intr-o oglinda. In ochii mei gasesc toata frumusetea tacuta. Milioane de ani care se scurg in mine insumi, care imi chinuie degetele, pielea, pupilele care se dilata parca pentru a cuprinde toata arta lumii, toata frumusetea. Aceasta frumusete pe care o descopar ma imbolnaveste. Eu devin boala. E o boala mortala caci singurul leac care ar infrange-o sunt eu. Eu sunt propriul meu ucigas.

Admir toata aceasta frumusete si o doresc chiar mai mult decat un barbat isi doreste femeia, viata. Este vorba de o dorinta aproape carnala, ca primele instincte umane de a poseda, de a atinge, de a se scufunda in parfumul hipnotic. Doresc arta precum salbaticii ce-si cauta dumnzeul in mijlocul existentei lor, la nebunie. Precum primii oameni care creeaza lumea pentru a o domina, a o cuceri. Aceasta e arta pentru mine. Ea face parte din natura-mi si ea ma va distruge. Faptul de a fi, a exista.

Arta poate representa o maniera de viata sau viata insasi. Piramidele, Exekias sau Vitruve; da Vinci, Raffaello sau Mozart; simfonia a 9-a de Beethoven, Nasterea lui Venus sau misterele lumii orientale, toate sunt fragmente ale unui tablou enorm. Tot acest miracol isi are locul in spiritul uman. Ori, omul e cel care da nastere a ceea ce numim noi frumusete universala. Omul, care reflecta universul.

V-ati gandit vreodata ca adevarata frumusete nu e decat sufletul gol? V-ati imaginat vreodata un spirit de o asa complexitate, o complexitate incomensurabila? Un spirit factotum , mai presus de imaginar si real. Acest spirit nu e decat arta pura, mult mai profunda decat cea materiala, mereu imortala.

Aceasta este arta! Frumusete intacta, ansamblu de un tot. Iar eu.. eu o doresc.

Par défaut

L`art et le désir.

05:28. Le sommeil m`évite. C`est à cause de ma journée paresseuse ou à cause de ma folie, je ne le sais pas. Le sommeil m`évite et tout ce que j`arrive à faire, tout ce que j`arrive à penser c`est d`imaginer le noyau de ma folie.

Avant, je ne vivais pas. L`âme qui gardait mon corps n`était pas la mienne. Moi, je suis né à l`instant ou j`ai connu l`art. Il a fait tourner l`air dans mes poumons, le sang dans mes veines, le sens dans ma vie entière.  Je vivais mon existence sans m`avoir connu, sans trouver la capacité de voir cet existence. Les couleurs de mon enfance ont changés depuis. Je suis une autre, quelqu’un que je n`ai jamais été.

Aujourd`hui, je me regarde comme dans un miroir. Dans mes yeux je trouve toute la beauté silencieuse. Des millénaire d`années qui s`épanchent dans moi-même, qui torturent mes doigts, ma peau, mes pupilles qui se dilatent comme pour embrasser tous les arts du monde, toute la beauté. Cette beauté que je découvre me rend malade. Je deviens, moi, la maladie. C’est une maladie mortelle car la seule cure qui pourrait la combattre c`est moi. Je suis mon propre tueur.

J`admire toute cette beauté et je la désir encore plus qu`un homme désir sa femme, sa vie. Il s`agit d`un désir presque charnel, comme les premiers instincts humains de posséder, de toucher, de se mêler dans son parfum hypnotique. Je désir l`art comme des sauvages qui cherchent sont dieu au milieu de son existence, à la folie.  Comme les premiers hommes qui créent le monde dont ils vont dominer, conquérir. L`art c’est tout ça pour moi. Il fait partie de ma nature et c`est ça qui me détruira. Le fait d`être, d`exister.

Les arts peuvent représenter une manière de vivre ou la vie. Les Pyramides, Exékias ou Vitruve ; de Vinci, Raphael ou Mozart ; la 9e symphonie du Beethoven, La naissance de Vénus ou les mystères du monde orientale sont tous des petits pièces d`un tableau énorme. Toute cette merveille a sa place dans l`esprit humain. Or, c`est l`homme qui donne naissance à ce qu`on appelle beauté universelle. L`homme, qui reflète l`univers.

Avez-vous jamais pensé que la vraie beauté ce n`est que l`âme nue ? Avez-vous imaginé un esprit d`une tel complexité, une complexité incommensurable ? Un esprit factotum, au-dessus d`imaginaire et du réel? Cet esprit ce n`est que pur art, beaucoup plus profond que l`art matériel, toujours immortel.

Ça c`est l`art ! La beauté intacte, l`ensemble d`un tout. Et moi, je le désir.

Par défaut

Tie ce-ti promite singuratatea?

Cea mai mare durere pe care un suflet omenesc o poate purta cu sine este singuratea. Nimeni nu cere sa fie singur. Nimeni n-are sa alerge ca un bezmetic pe strazi si n-are sa intrebe de o doza de singuratate in plus, macar una, cat de mica. Vine cand ai usile deschise, se lasa intrata, se face comoda in sufragerie, isi toarna un pahar de ceva si te asteapta. Si tu ce faci? Scoti un zambet sec, iti torni si tu ceva si te asezi alaturi. Nu ai cautat-o, insa de indata ce s-a instalat in lumea ta, ti-o macina, ti-o stoarce si ti-o usuca.

Singuratatea nu e altceva decat otrava pe care o bei seara de seara, dimineata cu dimineata. E asemeni unei licori pe care nu o vrei insa torni tot mai mult, umpli paharul de parca ar promite vreun fel de insanatosire. Nu stiu ce fel de promisiuni face. Fie ca are sa-ti vindece sufletul, fie ca are sa te regaseasca printre atatea carti prafuite si suflete care au trecut pe la tine si au lasat urme de pasi ingramaditi. Tot ce face insa e sa scoata sufletul din tine si sa ti-l aseze gol golut pe masa. Te lasa sa-l privesti, sa te zvarcolesti de durere si chin, te lasa sa te zbati ca in toiul unei crize, o criza de pierdere de sine, sau de regasire.

Singuratatea… O nemernica cu rochii frumoase. Are sa te imbete cu ideea ca lumea ti-e la picioare. Are sa-ti spuna ca tu esti intruchiparea geniului. Ca omul din tine nu e om ci altceva, mult mai presus, mult mai puternic. Ca lumina pe care o impartasesti nu e imprumutata de la niciun fel de sursa si ca tu esti sursa. Are sa te arunce spre stele atat de sus incat vei crede ca le-ai atins fiecare margina apoi are sa te tranteasca cu putere de pamant. O dobitoaca cu rochii stralucitoare…

De-as putea as zdrobi-o. Pana cand particule din ea ar zbura in aer, pana cand doar miros ar mai putea raspandi. Un miros nenorocit de trandafiri rosii. Atata superficialitate si atata durere cuprinde…

Par défaut