Fiecare femeie ajunge intr-un moment al vietii sale in care nu-si mai este suficienta, moment in care pentru a atinge absoluta plenitudine al existentei sale ea trebuie fie sa daruiasca, fie sa imparta. E in fiinta ei dorinta aceasta de a fi continuarea unei alte fiinte sau de a fi completata de catre una. Inca fetita, ea viseaza cum intr-o zi va imbraca rochia alba si voalul de trei metri si va pasi alaturi de cel ce-i este sortit a-i fi Print. Inca fetita ea citeste in felurite carti cum Printul acela o va iubi chiar si atunci cand isi va da jos rochia si-si va scurta voalul. Si probabil ca asa era pe vreme cand bunica-mea abia se maritase, iubire vesnica si casa plina de copii. Astazi insa lucrurile au luat o cu totul alta intorsatura, intorsatura pe care nici macar eu, femeie fiind nu o pot percepe pana la capat.
Epoca noastra e dominata de viteza, de limite demult depasite si granite demult zdrobite. Femeia si barbatul au fuzionat si au devenit o creatura unisex. Cu greu poti defini conceptul de femeie si determina care-i sunt atributele cu exactitate. Femeia trebuie sa fie mama in primul rand si asta nu o spun nici eu si nici societatea ci natura. Ea are puterea necesara pentru a purta alte vieti asigurand astfel perpetuarea speciei. Tot ea este cea care rupand din corpu-i va hrani si adaposti alt corp. Ati vazut vreodata un copil abia nascut? El este legat de mama-sa ca si cum ar fi unul intreg si asa si este. Legatura aceasta persista de-a lungul vietii deci, oarecum femeia are capacitatea de a-si multiplica existenta. Mai mult, nu doar capacitatea, dar si nevoia.
Deseori femeia uita sa diferentieze cele doua roluri: de mama si de femeie. De cele mai multe ori ea isi asuma responsabilitatea pentru totii copiii lumii, mai mari sau mai mici, dar in special pentru barbati. Barbatii, copii fiind si ei, isi gasesc un loc sub aripa femeiasca si atunci ea, din nou, isi transpune jumatate din existenta intr-o alta fiinta. Cu toata greutatea aceasta strivindu-i umerii ea alearga in toate partile, basculand de la o imagine la alta, de la o viata la alta. Tot ce primeste in schimb este iubire, dar si aceasta rareori neconditionata.
Stim cu totii cum arata femeia contemporana. Are parul mereu aranjat, buzele date cu rosu sau roz pal, poarta de cele mai multe ori pantaloni negri, camasi barbatesti si tocuri de sapte centimetri. Este tinuta perfecta care ii va permite in acelasi timp sa impuna eleganta, putere, feminitate si totodata… sa alerge printre rafturile magazinului in cautare de cereale sau carnati. Femeia contemporana are grija de toate detaliile, atat in societate cat si acasa, sau cel putin asa ar parea. E un fel de superwoman in care insa nimeni nu crede.
Aflandu-ma in randul femeilor, urmaresc cum majoritatea cunostintelor mele se casatoresc, divorteaza, fac copii si ii cresc. Solidaritatea ma obliga sa ma inchin in fata curajului lor, curaj de care eu n-as putea da dovada. Ori femeia aceasta SUPER are si ea data de scadenta si va fi vai si amar atunci cand se va apropia limita. Ce se intampla cand o haina s-a invechit si chiar daca tine de cald, una noua e mult mai rezonabila?
Sunt oarecum geloasa pe cele care seara, intorcandu-se de la un job unde au trebuit sa lupte pentru pozitia lor de la 8 la 12 ore, gasesc doua brate calde si o farfurie in plus la cina. Geloasa numai putin pentru ca mai mult de atat, sunt egoista. Imi dau seama ca femeia nu e femeie atata vreme cat poarta toata greutatea lumii pe umeri, ci atunci cand si-i indreapta si isi urmaeza increzatoare drumul. Femeia nu mai are nevoie sa fie sclavul societatii, e timpul de o noua imagine: cea a femeii absolut libere, absolut usoare si absolut independente. Si cand spun independenta nu ma refer doar la material ci si la afectiv. Prea multe suntem dependente de prezenta unei a doua persoane in vietile noastre si nu observam cum ne pierdem pe noi insine, daruindu-ne.
Sunt o egoista irecuperbaila si nu mint cand spun ca iubesc serile linistite din fata televizorului. Seri in care singura mea companie e un vin alb de Bordeaux, un film sau o carte si un motan ametit care umbla de ici pe colo. Sunt atat de egoista incat nu mi-as imparti serile cu nimeni dintre cei care mi le-ar putea fura.
Cred ca femeia prinde un nou contur la fel cum o facea acum o suta de ani. Aceasta noua imagine nu este si nu va fi in scurt timp inteleasa de catre societate, schimbarile nu sunt niciodata usor digerate. Insa se va intampla in cele din urma. Nu mai avem nevoie sa fim atotputernice pentru a fi femei, e deajuns sa fim, doar sa fim. Nu « datorita » si nu « pentru » ci « in pofida ».
le blog d'une fille. 