Stim bine ca Mein Kampf reprezinta ideile hitleriste insirate pe foaie intre anii 1924-’25. Hitler previne ceea ce are sa se intample, explica prea bine motivele si asa-zisele metode de lupta contra ceea ce detesta cel mai mult: doctrinele social-democrate si evreii.
Ce mi-am propus nu e sa sustin sau sa conving pe cineva de binele adus in lume odata cu masacrul din timpul Holocaustului, cu atat mai mult ca nu impart aceste idei, ci sa ofer cateva fragmente, importante dupa parerea mea in problematica deseori intalnita si arhidiscutata. Ce s-a intamplat? De ce s-a intamplat? Cine pe cine a manipulat? Care de fapt a condus Holocaustul? Ce se afla in spatele genocidului din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial?
Urmatoarele fragmente nu vor raspunde in totalitate. Pot sa presupun ca nici cele doua volume semnate de Adolf Hitler nu o vor face. Nu e decat putina lumina aruncata spre lumea interioara a fostului conducator. Gandurile sale, motivatiile sale apar aici. Ca le sustinem, ca nu; ca interpretam, ca nu, e alegerea fiecaruia dintre noi.
Nu invit pe nimeni la a-l judeca sau dezvinovati ci doar la o simpla lectura.
« Astazi mi-ar fi greu, daca nu imposibil, sa spun in ce perioada numele de « evreu » a trezit pentru prima oara in mine idei deosebite. Nu-mi amintesc sa fi auzit pronuntandu-se acest cuvant in casa parinteasca pe cand traia tata. Cred ca acest vrednic barbat i-ar fi considerat inapoiati pe oamenii care ar fi pronuntat acest nume pe un anumit ton. In decursul vietii, sfarsise prin a inclina spre un cosmopolitism mai mult sau mai putin declarat care, nu numai ca s-a putut impune in spiritul sau in ciuda convingerilor sale nationale foarte ferme, dar ma influentase si pe mine.
La scoala, nimic nu m-a indemnat sa-mi schimb ideile luate de acasa.
La Realschule facusem cunostinta cu un tanar evreu fata de care cu totii eram in garda, dar numai pentru ca diferite incidente ne determinasera sa nu avem decat o incredere foarte limitata in discretia lui. De altfel, nici tovarasii mei, nici eu nu am tras de aici concluzii deosebite.
Abia la paisprezece sau cincisprezece ani am dat adesea peste cuvantul « evreu », in special cand se discuta politica. Acele cuvinte imi inspirau o usoara aversiune si fara sa vreau incercam sentimentul neplacut pe care-l deteptau in mine, cand asistam la ele, certurile privind confesiunile religioase.
In vremea aceea, nu vedeam problema sub alt aspect.
Erau foarte putini evrei la Linz. De-a lungul secolelor se europenizasera ca infatisare si semanau cu ceilalti oameni; eu ii consideram chiar germani. Nu bagam de seama absurditatea acestei impresii, deoarece religia lor straina mi se parea singura diferenta existenta intre ei si noi. Convins ca fusesera persecutati pentru convingerile lor, vorbele nefavorabile rostite pe seama lor imi inspirau o antipatie ce mergea, uneori, pana la oroare.
Inca nu vedeam in evreu decat un om de confesiune diferita si continuam sa dezaprob, in numele tolerantei si al omeniei, orice ostilitate nascuta din considerente religioase. In special tonul presei antisemite din Viena imi parea nedemn de traditiile unui mare popor civilizat. Eram obsedat de amintirea unor evenimente datand din evul mediu si pe care n-as fi vrut sa le vad repetandu-se.
De altminteri, curatenia acestui popor, morala sau de alt fel, era ceva foarte special. Ca apa nu prea era pe gustul lor, era un lucru de care iti puteai da seama privindu-i si, din nefericire, foarte des chiar inchizand ochii. Mai tarziu mi s-a intamplat sa mi fie greata simtind mirosul acestor purtatori de caftane. Pe deasupra, aveau vesmintele murdare si o infatisare prea putin eroica.
Toate aceste detalii erau deja departe de a fi atragatoare; dar era dezgustator sa descoperi sub stratul de jeg murdaria morala a poporului ales.
Ceea ce mi-a dat curand cel mai mult de gandit a fost genul de activitate a evreilor in anumite domenii, a carei taina reuseam incetul cu incetul s-o descopar.
Caci exista oare vreo murdarie, o infamie, indiferent sub ce forma, mai ales in viata sociala, la care nu participase cel putin un evreu?
De indata ce impingeai scalpelul intr-un astfel de abces, descopereai, asemeni unui vierme intr un corp intrat in putrefactie, un mic jidan complet orbit de aceasta lumina neasteptata.
De acum era suficient sa te uiti la rubrica pentru cinema si teatru pentru care faceau reclama afisele si simteai ca devii pentru multa vreme dusmanul nemilos al evreilor. Erau o ciuma, o ciuma morala, mai rea decat ciuma neagra de odinioara, care, in aceste locuri, contamina populatia. Si in ce doze masive era fabricata si raspandita aceasta otrava!
Fapt este ca noua zecimi din toate murdariile literare, din cacealmaua in arte, din stupiditatile teatrale trebuie trecute la debitul unui neam care reprezinta abia a suta parte din populatia tarii.
Rolul jucat de evrei in prostitutie si in special in traficul de carne vie poate fi studiat la Viena mai usor decat in orice alt oras din Europa occidentala, exceptand, poate, porturile din sudul Frantei. Cand treceai seara pe strazile si stradutele din Leopoldstadt, vrand-nevrand erai la fiece pas martorul unor scene ramase necunoscute majoritatii poporului german, pana cand razboiul le-a dat soldatilor care luptau pe frontul de rasarit prilejul sa le vada, sau mai precis sa fie nevoiti sa le vada.
Intaia oara cand am constatat ca acela care conducea astfel, cu o experienta desavarsita, acea revoltatoare exploatare a viciului in drojdia marelui oras era evreul impasibil si fara de rusine, m-am infiorat.
Apoi furia a pus stapanire pe mine.
Acum nu-mi mai era teama sa lamuresc problema evreiasca. Da, ma voi darui acestei misiuni! Dar in timp ce invatam sa-l hartuiesc pe evreu in toate manifestarile vietii civilizate si in practicarea diferitelor arte, m-am izbit dintr-odata de el acolo unde nu ma asteptam sa-l intalnesc.
Cand am descoperit ca evreul era seful social-democratiei, a inceput sa-mi se risipeasca ceata de pe ochi. A fost sfarsitul indelungatei lupte launtrice pe care o avusem de dat.
Puteam intelege multe. Cand erau nemultumiti de conditia lor; cand blestemau soarta care adesea ii lovea atat de crunt, cand isi urau patronii care li se pareau executorii brutali ai soartei lor crude, cand injurau autoritatile care, dupa parerea lor, n-aveau nici un fel de compasiune pentru situatia lor, cand manifestau impotriva preturilor alimentelor si defilau pe strada ca sa pledeze pentru revendicarile lor, toate acestea le mai puteam intelege fara a le pune judecata in cauza. Dar ceea ce ramanea pentru mine de neinteles era ura fara margini pe care o manifestau fata de propriul lor popor, cu care denigrau tot ce constituia maretia lui, ii intinau istoria si-i improscau cu noroi pe oamenii sai celebri.
Acesti oameni rataciti puteau fi vindecati temporar, dar numai pentru cateva zile, cel mult cateva saptamani. Si cand il intalneai apoi pe cel pe care credeai ca-l convertisesi, el redevenise cel de altadata.
Atunci mi-a devenit limpede ca partidul, al carui simpli figuranti erau adversarii mei de luni intregi in cea mai violenta lupta, erau aproape in intregime, prin seful lor, in mainile unui popor strain; caci un evreu nu este un german, o stiam odata pentru totdeauna spre linistea spiritului meu.
Cunosteam in sfarsit geniul rau al poporului meu.
Un singur an la Viena ma convinsese de faptul ca nu exista muncitor atat de inradacinat in prejudecatile sale incat sa nu cedeze in fata unor cunostinte mai exacte si a unor explicatii mai clare. Incetul cu incetul m-am pus la curent cu propria lor doctrina si ea devenise arma mea in lupta dusa pentru convingerile mele.
Aproape intotdeauna victoria a fost a mea.
Marea masa trebuia salvata, fie si cu pretul celor mai grele sacrificii de timp si rabdare.
Pe atunci mai eram inca suficient de naiv ca sa vreau sa-i lamuresc asupra absurditatii doctrinei lor; in cercul meu restrans, vorbeam pana mi se jupuia limba si-mi ragusea glasul si imi inchipuiam ca voi reusi sa-i conving in privinta pericolului aiurelilor marxiste.
Experientele pe care le faceam zilnic m-au indemnat sa cercetez izvoarele doctrinei marxiste. Actiunea ei imi era acum limpede cunoscuta in toate amanuntele; ochiul meu atent descoperea in fiecare zi semnele progreselor ei; era suficient sa ai putina imaginatie ca sa-ti inchipui ce consecinte avea sa aiba.
Era datoria fiecarui om capabil de gandire sa tina piept acestei miscari funeste, pentru a incerca sa impiedice lucrul cel mai rau; trebuia admis ca autorii rasponsabili de aceasta boala care contaminase popoarele fusesera adevarati demoni: caci numai creierul unui monstru, nu al unui om, putea concepea planul unei organizatii a carei actiune urma sa aiba ca rezultat prabusirea finala a civilizatiei si ca urmare transformarea lumii intr-un desert.
In acest caz, singura solutie era lupta, lupta cu toate armele pe care le poate furniza mintea omeneasca, inteligenta si vointa, oricare ar trebui de altminteri sa fie adversarul in favoarea caruia soarta va inclina balanta. »
le blog d'une fille. 