Strange-ma in brate.

-Strange-ma in brate, te rog.

Se apropie si ma imbratisa.

– Pentru mine, i-am auzit vocea ratacind undeva prin parul meu. Fa-o pentru mine.

Si as facut-o. L-as fi strans in brate pentru toate noptile in care m-a lasat singura. Pentru toate noptile pe care  le-am inecat in insomnie, in martini rosu, alb si-n ochi verzi, altii decat ochii lui negri. L-as fi strans pentru toate zilele de toamna greoaie, toamna de culoarea noroiului uscat. L-as fi strans in brate pentru toata caldura pe care mi-a luat-o ultima data cand mi-a atins trupul. L-as fi sufocat, l-as fi strans atat cat sa-i simt sangele cum ii curge prin vene. L-as fi strans…

Fata si buzele lui mai rataceau undeva prin paru-mi, mainile se plimbau in sus si-n jos de-a lungul spatelui meu. Ii puteam simti mirosul. Miros care imi ramasese intiparit multa vreme pe trup dupa acea ultima seara petrecuta langa el.  Genunchii refuzau sa ma mai tina. Atunci am inchis ochii si mi-am adunat in pumni toate amintirile. Mi le-am strans astfel incat unghiile sa-mi intre in carne, sa ma raneasca mai mult decat o facea imbratisarea acelui barbat.

Parca mai spunea ceva. Soptea niste cuvine pe care abia de puteam sa le deslusesc. Spunea cuvinte de dor sau de lipsa, vorbea despre  timp si despre mirosul parului meu. De cele mai multe ori amintirile sunt olfactive. Iti amintesti de mirosul parfumului pe care-l lasa lant pe gatul tau apoi de buzele sale, iti amintesti de mirosul emanat de lumanarea  abia sesizabila din intunericul perfect in care va pierdeati apoi de mainile lui, iti amintesti de mirosul cafelei pe care ti-o lasa dimineata pe masa din bucatarie apoi de sarutul de « imi va fi dor ».  De cele mai multe ori mirosurile ni se plimba prin amintiri sub forma unor viibratii cautand sa le acapereze, sa puna stapanire pe ele si sa-si ridice culorile in semn de victorie absoluta.

De la el aveam doar atat. Miros. Si as fi dat orice sa mi-l spal din piele si din amintiri.

Ma tinu asa, cu mainile lipite de corpu-mi pret de cateva secunde. Secunde care ma tarasera prin toata fiinta sa, printr-un trecut cu care luptasem pana la sange pentru a-l lasa acolo unde ii era locul. Ma mai tinu asa apoi imi dadu drumul. Universul se prabusi in momentul in care se indeparta de mine. L-as fi strigat, l-as fi implorat sa ramana aproape. M-as fi lipit de el si i-as fi promis ca nu-l las, doar daca nu mai pleaca. Facu un pas in spate si simtisem cum se indeparteaza, din nou. Ma prinsese un deja vu, acelasi pe care il traiam de atata vreme. Mirosul sau intiparit in mintea si existenta mea, el plecand si eu pierzandu-ma. Iarasi si iarasi si iarasi…

In cele din urma, eram doar doua foste cunostinte ce si-au impartit sufletele pentru cateva nopti. Ne priveam linistit, in mijlocul multimii ce misuna, ce ne ocolea grabita. Incet-incet stersesem imaginile acelor nopti si tot ce ramase din noi erau cateva linii trase la nimereala.

–