Amintiri olfactive.

Intr-o dimineata tomnatica de iulie, ma trezesc in aceeasi camera intunecata, rece, scufundata in miros de vanilie si Hugo Boss pentru femei abia sesizabil. Acelasi miros de fiecare dimineata. Ma trezeste clopotul de la biserica de pe colt. O biserica romana ce ma intoarce in copilarie ori de cate ori trec pe acolo. O singura data am avut suficient curaj cat sa ma apropii si sa miros piatra. Mirosea, in mod foarte surprinzator a piatra din peretii grajdurilor unde-si tineau bunicii mei caii, apoi vacile, caprele iar in cele din urma unde eu si sora mea pierdeam timpul si ne jucam de-a nunta. Asa si biserica, mirosea a trecut.

Prin crapatura pleoapelor pot sa vad intunericul. Il simt deasupra capului meu greoi, la fel de greoi cum l-am lasat si aseara. Il vad cum ma apasa cu toata greutatea peste corpul meu adormit. Cum ar trebui sa respir cand camera-mi e atat de grea? Am stat asa amutita, acoperita de intuneric si o plapuma. Trecuse o vesnicie pana cand, in cele din urma, mi-am scos talpile goale si le-am intins pe podea. Contactul pielii mele si lemnului dulce imi strabatu fiecare vertebra. Ma apropii de fereastra, apas butonul bine cunoscut din dreapta mea si incet, lenes, lumina patrunde incaperea. As fi stat asa ori intregi sa nu fi fost acea mare sensibilitate la lumina. Lumina ce ma orbeste, ma innebuneste, ma oboseste, imi inmoaie incheieturile genunchilor si ma arunca pe podea fara mila. Ma intorc linistita si obosita spre patul meu invelit in velur albastru, imi intind mana spre comoda de lemn albastru, ating doua dintre manerele din fildes si trag de ele. Mirosul ultimului sertar, pe care il deschid prea rar, doar cat sa mai strecor cate un pliculet de lavanda imi inunda simturile olfactive. Dintre toate obiectele de toaleta feminina scot de acolo unul singur. Combinatie de rosu inchis si violet de lavanda, matase fina, il arunc peste trupul meu gol. Are sa ma alinte, are sa-mi mangaie carnea. Si atunci… Atunci un trecut dintre multe alte trecuturi ale mele, nu atat de indepartat, nu atat de familiar, o amintire straina mie ma inunda, se invarte in jurul simturilor mele, ma umple. Era el. Acel barbat pe care nu l-am dorit mai mult de trei nopti si trei zile. Barbat pe care nu l-am cunoscut si nu mi-am dorit sa-l fi cunoscut vreodata. Amintirea a doi ochi verzi si un zambet mi se asterne in fata ochilor. Linistita, moale cum n-am fost de atata amar de vreme, mi-am scufundat fata in materia pe care o purtasem doar o singura data pana atunci, in bratele sale. Ii simt degetele pe obraji si pe gatul meu, mai jos spre umeri si spate, pe sanii infrigurati.

Ar trebui, cel mai probabil, sa ma descotorosesc de ea, s-o ingrop cat mai curand in acel sertar si sa ma intorc la haina mea de casa. Dar matasea ma imbata si amorteste… Amintirile au cucerit toate fortaretele iar eu am cazut prada lor asemeni unei fiinte slabe, neajutorate.

Pentru orice femeie vine o zi in care deschide sertarul de jos, scoate acea haina de matase subtire insotita de mirosul acelei ultime zile petrecute cu el.