Carnaval.

Stii de ce seamana viata cu un carnaval?

Se intampla deseori ca in urma unei iubiri sa ramai doar cu parerile de rau. Totul dispare. Tot ce ai impartit, ce ai dat sau ti s-a dat.

Probabil, mai rau decat pierderea celui drag este gandul ca de maine va trebui sa saruti alte guri, alte degete, alte suflete; sa auzi alte te iubesc-uri si sa faci curatenie in alte inimi. Iti pare rau nu atat pentru omul pe care nu-l vei mai vedea ci pentru  ca va trebui sa vezi un altul, astfel daramandu-ti tot ce ai reusit sa construiesti pana atunci in mintea-ti. 

Urmeaza noptile pe care le-ai petrecut gandind si visand. Atingand fiecare coltisor de suflet al celuilalt, facandu-i loc intr-al tau, facandu-i cald si liniste. Ramai cu o parere de rau pentru ca atunci cand l-ai lasat sa intre ai uitat sa mai si inchizi usa asa ca s-a facut frig. Cand il alungi nu uiti nici de usi, nici de geamuri, acoperi fiecare crapatura, dar cat e nevoie pentru a incalzi un suflet?

Iubirea in cele din urma? Poate. Dar nu orice fel de iubire. Iubiri vei mai avea; multe, neuitate, miraculoase, explozive, unice in sfarsit. Insa iti pare rau dupa acea iubire, pe care ori n-ai apucat sa o traiesti, ori ai trait-o din plin. Parerile de rau apar in egala masura.

Astfel, te trezesti ca nu ai in jurul tau oameni ci doar masti. In urma catorva randuri de pareri de rau, repetate iar, si iar, si iar, si iar, oamenii nu mai sunt ei insisi. Au nevoie de aparare, de un zid asemeni unei cetati medievale. E aproape indispensabil, caci nu se poate ca oricare voieste sa intre si sa darame in stanga si dreapta. Oricat de mult ti-ai dori sa fii tu, oricat ai detesta acele masti, de cate ori ai fost nevoit sa le porti? Eu una, mai mult decat am gandit ca as putea. Si ce ma dezamageste mai tare e ca sub masca aceea se ascunde toata esenta omeneasca. Se ascunde omul in toata frumusetea sa. 

Cateva pareri de rau si nu devii nimic altceva decat o alta masca in acelasi carnaval. 

Daca m-ar intreba cineva ce-mi doresc mai mult pe aceasta lume, as spune ca vreau sa cunosc un chip fara masca. Atunci, doar atunci, mi-as da-o jos si pe a mea si am fi atat de reali, atat de noi, incat toti cei din carnaval ni s-ar parea niste carachiosi. Ce-am rade, amandoi… 

Despre tot ce conteaza.

Je désir l`art comme des sauvages qui cherchent un dieu au milieu de son existence, à la folie. Comme les premiers hommes qui créent le monde pour le dominer, le conquérir. L`art est tout ça pour moi. Il fait partie de ma nature et c`est ce qui me détruira. Le fait d`être, d`exister.

Spuneam asta intr-o alta scriere…

Pentru foarte putina vreme uitasem de mine. Uitasem de arta, de frumusete, de ganduri si de nebunia mea de a ma putea dizolva in arta. Uitasem de sufletul meu care respira prin ea si devenisem o oarecare. Devenisem la fel de banala precum toti cei pe care nu i-am inteles. Incepusem a-mi crea un infern propriu in care doar eu m-as fi inchis. O vesnicie, o viata dincolo de vesnicie in care mi-as fi condamnat sufletul la ordinar.

Era cat pe ce sa iubesc un suflet de om, eram pe muchie de cutit. Pentru foarte putina vreme am lasat sufletul sa rezoneze cu altceva decat nebunia mea si atunci, atunci am trait un fel de fericire. Nu era nicidecum fericirea pe care tindeam sa o ating, nu era nici pe aproape fericirea care miroase a fericire. Era ceva, frumos, felul acela de ceva caruia nu-i poti da nume. Iubirea mea insa.. adevarata mea iubire e in mine. Iubirea mea e fond fara forme. Pentru ca formele s-ar prinde pe un fond doar atunci cand ar cadea in banal, ori banalul nu are nimic de a face cu frumusetea, arta si iubirea dintre acestea.

Astazi m-am gandit la ce am sau ce nu am, la fericirea lumeasca despre care spun cu totii in jurul meu si in care incepusem sa cred. Ma gandeam la faptul ca era posibil sa fi gresit in momentul in care am spus ce iubesc, cum iubesc, ce insemn cu adevarat. Am gandit ca drumul meu nu e batut de multa lume si ca nici macar luna nu va ajunge sa-l lumineze. O spun cu franchete, m-am speriat de mine.

Am stat cu frica aceasta cateva zile bune pana cand, intr-o dimineata, am deschis cartile mele prafuite din biblioteca. Miroseau parca a parfumul meu paginile acelea si m-am regasit. Acolo nu altundeva, sufletul meu, fiinta mea, firea mea toata erau imbibate. Acolo am vazut si lumina si fericire si toate cele lumesti, toate cele care au o adevarata importanta.

Imi spun atunci, si ce daca sufletul meu iubeste altceva decat iubesc altii, altfel decat se obisnuieste a crede cand doar iubirea aceasta ma implineste?

Astazi.

Tot ce traiesc acum are sa ma sfasie maine. Bucata cu bucata arunc din mine ca mai apoi sa alerg nebuna asamblandu-le. Toate diminetile mele ti le dau tie, imi impart trupul cu tine si mirosul tau… Mirosul tau are sa ma bantuie, are sa ma ameteasca in cele mai intunecate nopti. Nopti reci intr-un pat mult prea mare, mult prea singur. Toate au sa rupa din mine maine.

Astazi insa ma scald in fiinta ta noapte de noapte si iti duc dorul in fiecare dimineata. Astazi nu stiu cine esti sau cine sunt langa tine, astazi numai sufletele vorbesc. Ce-si spun oare in lipsa noastra?

Mi-as dori sa scap de blestemul trecutului. Mi-as dori sa am doar prezent, doar cu tine. Sa impart vederea din fata ochilor mei si din pragul sufletului asa cum e ea, goala si eliberata de orice zgarietura straina. Mi-as dori sa-mi iei palma in palma ta si sa nu vorbesti. Degetele tale sa danseze in unison cu ale mele, sa se invarte bezmetice intr-un duo haotic. Podul palmei mele sa-ti simta sufletul cum se zbate, mai linistit, mai iregulat, mai nebun. Ti-as deschide, atunci, palma si m-as aseza acolo, cu totul. Ma intreb… M-ai strivi?

M-am tavalit in mirosul si cearsaful tau toata noaptea si mi-a fost un dor cumplit de tine. Sufar de insuficienta de tine chiar si atunci cand ma dizolv in bratele tale. E o insuficienta cronica. Toata noaptea te-am pierdut pe undeva iar valul de gelozie mi se urca spre tample. Sunt geloasa cand te are, noaptea. Ma gandesc ca te-ar avea oricand, oricum, altfel decat te pot avea eu si as zdrobi-o pentru aceasta.

Am sa plec maine si doar miros de tine va ramane pe suprafata trupului meu. Stiu, mult timp ma voi alinta cu el amintind si reinviind atingerea. Maine ma voi multumi cu o umbra a prezentei tale iar in scurt timp o voi transforma in fantasme, fum iluzoriu…

Astazi insa iti vreau sufletul, cu totul.