Ce ti-as spune daca as sti ca citesti…

Ti-as spune atatea daca as sti ca citesti…

Ti-as spune ca iubesc patul tau mare si felul in care ma pierd in el, felul in care ma gasesti in fiecare dimineata si ma lipesti de tine. Ti-as spune ca iubesc diminetile in care alerg descult pe podeaua rece in tricoul tau prea larg dar care imi sculpteaza cel mai bine trupul, diminetile cand asemeni unui copil imi astept ceaiul si iti zambesc obosita… Ti-as spune ca-ti iubesc chipul de barbat fioros si ochii de copil. Ti-as spune ca iubesc cum te bucuri pentru echipa ta preferata de fotbal si ca ma faci sa o indragesc si eu. Ti-as spune ca as indragi orice de dragul tau…

Nu stiu nimic despre tine, dar iubesc deja ceea ce urmeaza sa descopar.

Daca as sti ca citesti ti-as spune ca nu stiu cand am inceput sa iubesc toate astea, dar le iubesc ca si cum n-am mai iubit niciodata pana acum. Si nu, nu exploziv, pasional sau nebuneste ci invers. Cu o iubire atat de linistita care daca candva imi aducea aminte de o Niagara, acum imi lasa un aer de lac de munte: revigorator si pur. Sa stii ca sentimentul acesta de « prima data, ca niciodata » e foarte comun pentru tinerii indragostiti ca mine, dar sa ma crezi cand iti spun ca uneori chiar e prima. Prima data cand iubesti fara frica de abandon, fara teama ca maine dimineata te vei trezi de unul singur intr-un pat mult prea mare. Desi recunosc, am simtit acea frica atunci cand dupa ceva cuvinte aruncate in aer fara grija m-ai privit cu ochii unui copil care nu voia sa lase fusta mamei. Am trait-o atunci cu tine si nu mai vreau sa o traiesc din nou.

Daca as sti ca citesti ti-as spune ca am facut deja planul pentru viitoarea noastra casa si ca te voi lasa pe tine sa te ocupi de culorile canapelei si pernelor. Ti-as mai spune ca stiu deja si ce nume ii vom da viitorului nostru caine si ti-as  mai sopti ca nu doar cainilor le dam nume intr-o casa noua…

Apoi probabil ti-as multumi pentru barbatul care esti si felul in care stii sa-mi calmezi demonii. Se spune ca omul potrivit trebuie sa stie sa danseze cu ei. Asa o fi? Pentru ca tu dansezi doar cu mine iar demonii mei se asaza intr-un colt si ne privesc inmarmuriti si muti. Ti-as multumi si as spune ca iubesc felul in care iubesti copila din mine. Ca iubesc nu pentru ca mi-ai da dreptate oricand si oricum ci pentru ca nu ai face-o. Pentru ca atunci cand gresesc si vin la tine cu ochii in pamant nu ma izgonesti ci ma iei in brate. Ti-as multumi si ti-as spune ca iubesc acele brate…

Desi, daca as sti ca citesti nu ti-as mai spune nimic din toate astea. Le-as scrie, le-as rescrie si le-as trai. Dar nu le-as spune. Uneori nevoia de a spune e deghizata in nevoia de a avea o confirmare; confirmare a sentimentelor, a celor traite, a faptului ca nu suntem singuri intr-un joc nebun si ca nebunia e impartita la doi. Vezi tu, noi nu avem nevoie de confirmari sau de vorbe. Cele mai profunde lucruri, cred, sunt traite in intuneric si in liniste absoluta.

Asa ca nu ti-as mai spune nimic si doar m-as cuibari langa tine, fara lirica si fara explicatii, in liniste si in intuneric.